AQ Assist – Soluție de Gestiune a Achizițiilor Private cu Finanțare Europeană


Despre AQ Assist

Această soluție se adresează companiilor private ce derulează proiecte de investiții cu finanțare europeană. Soluția contribuie la o mai bună și mai sistematică abordare a activităților, cu posibilitatea de a le gestiona mult mai atent și de a furniza întreaga documentație necesară pentru procesele de aprobare și/sau decontare cu instituțiile europene.

Descriere soluție

Având în vedere nivelul de complexitate al cerințelor pe care le presupune acordarea de finanțări europene și impactul negativ al nerespectării întocmai a acestora, soluția proiectată de noi vine în întâmpinarea solicitanților de fonduri europene prin furnizarea următoarelor funcționalități:

  • Posibilitatea de a defini:
    • Proiecte – etape, activități, bugete, achiziții, roluri, încărcare pe roluri
    • Roluri – pre-alocare de personal pe roluri cu diverse nivele de responsabilitate
      • Dintr-un nomenclator central de consultanți se face alocarea rolurilor cu specificațiile lor și lista de consultanți cu aptitudini și nivel de experiență
    • Sarcini/Activități – ce urmează a fi generate către departamentul de resurse umane, în vederea perfectării contractelor
    • Bugete
  • Capacitatea de a urmări:
    • Termenele și condițiile derulării proiectului
    • Realizarea achizițiilor aferente proiectului
    • Respectarea limitelor bugetare și a termenelor de finalizare/livrare
  • Posibilitatea de a genera:
    • Rapoarte de activitate
    • Documentația aferentă conform cu cerințele UE

Pe lângă faptul că dezvoltarea acestui tip de aplicație este finanțată de Uniunea Europeană, funcționalitățile pe care aceasta le oferă permit utilizatorilor să reducă semnificativ:

  • Încărcarea resurselor umane alocate pe proiect
  • Incidența erorilor posibile
  • Răspunderea și costurile aferente nerespectării cerințelor UE cu privire la desfășurarea acestor proiecte.

Din considerentele enumerate mai sus, soluția pe care o propunem reprezintă un exemplu pozitiv de echilibru între cost și beneficiu, precum și de avantaje pe termen lung din perspectiva asigurării succesului proiectelor cu finanțare europeană.